Dan MIHĂESCU ●
Jurnalele de călătorie pot fi, sau nu, la modă, ca literatură, dar nevoia omului de a afla în pemanenţă ce se întâmplă în lume, pe alte meleaguri, cum trăiesc semenii noştri şi cât de mult ne asemănăm sau ne deosebim, creează o perpetuă nelinişte ce poate fi satisfăcută acum prin cele mai rapide forme de comunicare online.
Fiecare dintre noi, însă, păstrează în el vocaţia de aventurier a descoperitorului ce-şi doreşte cunoaşterea nemijlocită a realităţii de dincolo de orizontul vizual. Eu unul am cunoscut această angoasă febrilă de copil, pe când Portul Constanţa se termina undeva, la limita sudică a şantierului naval, în zona rezervoarelor de petrol. Locuiam, într-o casă cu etaj, în zona poarţii numărul trei de acces în port, şi pe cerul ferestrei mele se profilau majestuos ca nişte zogurate turnuri silozurilor construite de Anghel Saligny. Portul, vapoarele şi marinarii făceau parte din viaţa mea … ziua şi noaptea. Primeam, toate navele, când veneau în port şi le conduceam, la plecare, din priviri, când treceau printre faruri.
În toamna anului 1993, pe când eram redactor la săptămânalul EXPRES, în plină dispută politică în legătură cu soarta flotei comerciale româneşti, a necesităţii vânzării sau păstrării ei, mi s-a oferit posibilitatea să cunosc nemijlocit viaţa la bordul unei nave comerciale. Împreună cu vechiul meu prieten şi coleg, Constantin Stan, am “încălecat” pe Breaza, vrachierul de 55.000 TDW, al cărui armator era vestita Companiei de Navigaţie Maritimă (CNM) PETROMIN S. A.
Nava, operată în contract de management de nou înfiinţata Tanker Ship Management SRL, companie administrată de Gheorghe Bosânceanu – pe atunci tânăr lansat în afaceri în vârstă de 37 de ani, ne-a purtat mai întâi într-un voiaj trans-atlantic până în America de Sud.
Astfel, urma să luăm contact nemijlocit cu traiul şi munca de la bord a echipajului românesc dar şi viaţa şi cu noile zări pline de speranţe oferite românilor, la vremea aceea sub forma unui program iniţiat prin Ambasada Argentinei, din Bucureşti, pentru migranţii ce doreau să colonizeze zone agricole din pampasul Patagoniei. “Breaza”, vrachierul construit în 1979, la Şantierul Naval Constanţa şi rebotezat doi-trei ani mai târziu “Histria Sun”, după radierea din Registrul Naval Român, era la cel de-al 73-lea voiaj şi urma să ne fie casă, masă şi birou de lucru, timp de peste 4 luni, pe parcursul unui voiaj comercial de peste 16. 000 de mile maritime, pe trei continenete, ce a început pe 10 septembrie, în Portul Constanţa, şi s-a încheiat pentru noi, ziariştii de la bord, pe 21 decembrie, în Portul Alexandria, din Egipt.
Reportajele, realizate cu acribie la bord şi transmise prin fax, către redacţia săptămânalului EXPRES, au constituit fermentul unui volum de reportaje iar secvenţele, filmate cu echipament handycam, pe casete SVHS, au stat la baza unui reportaj frust în patru episoade, pe care-l ofer acum publicului cu supratitlul “Viaţa pe mare”, prin intermediului canalului NAUTICA TV.
Las deci imaginile: de la traversarea Bosforului, de la Pireu, de la Gibraltar, sau Botezul Ecuatorului, din rada Mar del Plata, de pe fluviul Parana, San Lorentzo, Paranagua, Rosario, Cordoba, Koper, Izola, Portoroz, Capo d’Istria, Ravenna, Alexandria, Cairo şi câte or mai fi fost, să vorbească de la sine.
