Video

Lebedele Clubului Nautic Român au început antrenamentele la Baza Internaţională Techirghiol

de Paul Greavu

O parte din sportivii Clubului Nautic Român, supranumiți de un privitor  „lebedele sporturilor nautice”, au profitat de temperaturile pozitive  din ultima vreme  și de calitățile Lacului Techirgiol și au început antrenamentele de acomodare pe apă.

Prima ieșire cu ambarcațiunile  cu vele din acest an, a  avut loc  duminică, 23 februarie, la doar o săptămână după ce Federația Română de Yachting a omologat Baza sportivă de la Techirghiol în vederea organizării și susținerii de competiții internaționale.

„Lacul Techirghiol este mai cald şi permite practicarea sporturilor nautice şi în timpul iernii. Datorită mineralizării puternice, salinităţii de 55-60 gr/litru şi depozitelor de nămol sapropelic ce genereză efectul fizic de termopexie, calitatea de înmagazinare a căldurii şi transferul acesteia treptat în mediul acvatic, iarna temperatura apei Lacului Techirghiol nu scade sub valoarea temperaturii atmosferice şi nu ajunge niciodată sub  0 °C. Dacă ar fi creionat un top al salinităţii marine, pe glob, Lacul Techirghiol s-ar afla în frunte, cu-55-60 g/l urmat la mare distanţă, în ordine descrescătoare de Marea Roşie (36 – 41 ‰) = 36-41 g/l, Marea Albă (25 – 26 ‰) = 25-26 g/l, Marea Baltica (6 – 22 ‰) = 6-22g/l  (grame/litru),  Marea Neagră (17 – 18 ‰) = 17-18 g/l, Marea Caspică (12 – 13 ‰) = 12-13 g/l,  şi Marea Azov (11 ‰) = 11 g/l”, a explicat  prof. Dan Mihăescu, Preşedintele Clubului Nautic Român

Cei mai curajoși și  nerăbdători sportivi au început reacomodarea cu vântul, valurile,  adrenalina și spiritul competitiv.

Surorile Teodora și Lucia Lavru, împreună cu tatăl lor, Marian Lavru, fost velist la Clubul Electrica Constanța, în tinerețe, au așteptat cu nerăbdare momentul armării ambarcațiunilor și antrenamentul specific pe apă după ce pe toată perioada iernii au făcut pregătire fizică, tactică și pe simulator.

„Așteptam cu nerăbdare începerea antrenamentlor pe apă, îmi era dor să navig și să îmi înving limitele. Anul acesta este ultimul în care voi concura la clasa Optimist, de aceea vreau să particip la cât mai multe competiții naționale și internaționale , la care sper să obțin rezultate cât mai bune”, a declarat cu emoție,  Lucia Lavru.

„A învinge în competiţiile de yahting presupune multă pregătire, concentrare, forţă, presupune să ai  cunoştinţe din mai multe domenii precum matematică, fizică, meteorologie, geografie, presupune să îți fructifici atuurile și să cunoști punctele slabe ale adversarului, dar cel mai important, multă voinţă” a declarat directorul executiv al clubului, Andreea Mihăescu

În vara anului 2014, sportivii de la Clubul Nautic Român vor participa atât la competiţii naţionale, cât şi internaţionale, pe lacuri dar şi pe mare, cea mai importantă regată organizată de club fiind evident, Regata Internaţională Cupa Dobrogei, ajunsă la cea de-a IV-a ediţie.

Calendarul competițional al anului 2014 :

15-20 aprilie – “Zoom8 European Championship”

Locul de desfasurare: Portul Tomis – Constanta, Marea Neagra

Organizator: Yacht Club Regal Roman & Federatia Romana de Yachting

Clasele de concurs: Zoom8

26-27 aprilie – “Cupa 1 Mai”

Locul de desfasurare: Bucuresti, Lacul Herastrau

Organizator: Asociatia Club Sportiv Balkan & Yacht Club Bucuresti

Clase de concurs: Q, Zoom8, Laser 4,7, Laser RAL, Laser STD, 470

07-08 mai – “Cupa Ştiinţa”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Stiinta Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4,7

08-11 mai – “Cupa de Primavara”

Locul de desfasurare: Bucuresti, Lacul Herastrau

Organizator: Federatia Romana de Yachting & Nautic Yachting Club

Clase de concurs: Q, Laser 4,7, Laser RAL, 470, Zoom8

10-11 mai – “Cupa de Primavara”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4.7, Laser RAL, Zoom 8, 420, 470,

15-18 mai – “Trofeul Tomis”

Locul de desfasurare: Portul Tomis – Constanta, Marea Neagra

Organizator: Yacht Club Regal Roman & Federatia Romana de Yachting

Clasele de concurs: Q, Zoom8, Laser 4.7, Laser RAL, Laser STD, 470

22-25 mai – “Black Sea International Regatta”

Locul de desfasurare: Mangalia – Varna

Organizator: Yacht Club Sportiv Romania

Clase de concurs: IRC (offshore)

24-25 mai – “Zilele Constantei”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4.7, Laser RAL, Zoom 8, 420, 470,

29 mai-02 iunie – “Campionat National Catamarane”

Locul de desfasurare: Navodari, Marina Surf, Marea Neagra

Organizator: Asociatia Yacht Club Bucuresti & Federatia Romana de Yachting

Clase de concurs: Catamaran HobieCat Dragon

30 mai-01 iunie – “Cupa Copilului”

Locul de desfasurare: Constanţa, Lacul Siutghiol

Organizator: Ştiinţa Constanţa

Clase de concurs: Q, C, Laser 4,7

11-15 iunie – “Regata Poseidon” – Etapa I Romania Cup 2014

Locul de desfasurare: Marina Eforie Nord – Mangalia

Organizator: Black Sea Sailing Association & Clubul Nautic Roman

Clase de concurs: ORC (offshore)

 14-15 iunie – “Cupa Mamaia”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4.7, Laser RAL, 420, 470, Finn

27-29 iunie – “Regata Regina Maria” – Etapa II Romania Cup 2014

Locul de desfasurare: Portul Tomis, Constanta

Organizator: Yacht Club Regal Roman

Clase de concurs: ORC (offshore)

21-22 iunie – “Campionat Judetean”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4.7, Laser RAL, Zoom 8, 420, 470,

05-06 iulie – “Cupa Ligii Navale Romane”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Stiinta Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4,7, Laser RAL, Laser STD

09-14 iulie – “Campionat National Etapa I”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Cta & Federatia Romana de Yachting

Clase de concurs: C, Laser STD, OK, 420, Finn, Zoom8

09-13 iulie – “Cupa Romaniei Optimist incepatori”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Constanta

Clase de concurs: Optimist

19-20 iulie – “Cupa Electrica”

Locul de desfasurare: Bucuresti, Lacul Herastrau

Organizator: Electrica Bucuresti

Clase de concurs: Q, Laser 4,7, Laser RAL, 470

18-20 iulie – “Regata Beneteau” – Etapa III Romania Cup 2014

Locul de desfasurare: Life Harbour Limanu

Organizator: Yacht Club Regal Român & Life Harbour Limanu

Clase de concurs: ORC (offshore)

07-09 august – “Cupa Electrica – Marina Surf”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul Siutghiol

Organizator: Electrica Constanta & Marina Surf

Clase de concurs: Q, C, Laser 4.7, Laser RAL, 420, 470, Finn

12-13 august – “Cupa Zilei Marinei Romane”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Stiinta Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4,7, Laser RAL, Laser STD, FINN

15-17 august – “Regata Bricul Mircea” – Etapa IV Romania Cup 2014

Locul de desfasurare: Limanu, Mangalia

Organizator: Yacht Club Regal Roman & Life Harbour Limanu

Clase de concurs: ORC (offshore)

23-28 august – “Campionat National Etapa II”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul Siutghiol

Organizator: Federatia Romana de Yachting & Electrica Constanţa & Nautic

Yachting Club & Yacht Club Bucureşti & Asociaţia Judeţeană de

Yachting Constanţa

Clase de concurs: Q, Laser RAL, 470

27 august-01 septembrie – “Campionat National Clasa Laser 4,7”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul Siutghiol

Organizator: Asociatia Nationala a Clasei Laser & Fed Romana de Yachting

Clase de concurs: Laser 4,7

 

27 august-01 septembrie – “Laser Europa Cup Romania”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul Siutghiol

Organizator: Romanian Laser Class Association

Clase de concurs: Laser, Laser Radial, Laser 4,7

29-31 august – “Regata Callatis” – Etapa V Romania Cup 2014

Locul de desfasurare: Mangalia – Marina Eforie Nord

Organizator: Black Sea Sailing Association & Clubul Sportiv Mangalia

Clase de concurs: ORC (offshore)

01-07 septembrie – “Campionat Balcanic”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul Siutghiol

Organizator: Federatia Romana de Yachting

Clase de concurs: Clasele prevazute in manualul de organizare al Campionatului

Balcanic

12-14 septembrie – “Regata Internationala Cupa Dobrogei editia a IV-a”

Locul de desfasurare: Balchik, Marea Neagra

Organizator: Clubul Nautic Român & Morski Klub Balchik

Clase de concurs: Q, C, 470, 420, Laser 4.7, Laser RAL, Laser STD

19-22 septembrie – “Campionat National Offshore Etapa I”

Locul de desfasurare: Mangalia, Marea Neagra

Organizator: Federatia Romana de Yachting & Yacht Club Bucureşti

Clase de concurs: IRC & ORC (offshore)

20-21 septembrie – “Cupa de Toamna”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul SiutGhiol

Organizator: Asociatia Judeteana de Yachting Constanta

Clase de concurs: Q, C, Laser 4.7, Laser RAL, Zoom8

03-06 octombrie – “Campionat National Offshore Etapa II”

Locul e desfasurare: Mangalia, Marea Neagra

Organizator: Federatia Romana de Yachting & Yacht Club Bucureşti

Clasele de concurs: IRC & ORC (offshore)

10-13 octombrie – “Cupa de Toamna”

Locul de desfasurare: Bucuresti, Lacul Herastrau

Organizator: Asociatia Yacht Club Bucuresti & Federatia Romana de Yachting

Clase de concurs: Q, Laser 4.7, Laser RAL, 470, Zoom8.

01-02 noiembrie – “Regata de Toamna Tarzie”

Locul de desfasurare: Constanta, Lacul Siutghiol

Organizator: Electrica Constanta & Marina Surf & Asociatia Judeteana de

Yachting Constanta & Nautic Yachting Club & Yacht Club Bucuresti

& Sportul Studentesc Bucuresti & Club Sportiv Balkan

Clase de concurs: Q, Cadet, Laser 4,7, Laser RAL, Laser STD, 470, 420, FINN, Zoom8

 
 

Canale TV