Video

Sarbatoarea Sf. Nicolae, ocrotitorul marinarilor si pescarilor – Balcic 2013

  • Paul GREAVU

 

Decembrie însorit, Moș Nicolae nu vine doar cu dulciuri și nuielușe, ci și cu vreme frumoasă şi tradiţii inedite. Prilej perfect pentru o „escapadă” pe litoralul bulgăresc, unde ziua de 6 decembrie este de o importanță deosebită.

După cum bine se știe, Sfântul Nicolae este considerat a fi protectorul marinarilor, călătorilor pe mare şi pescarilor de pretutindeni, iar vecinii bulgari știu să aprecieze acest detaliu şi să-l ipostazieze la adevărata valoare. În special cei din Balchik, localitate renumită pentru reședința de vară a Reginei Maria a României, soția Regelui Ferdinand I.

Să deviem puțin în cel mai literar stil posibil și să-l „portretizăm” pe Sfântul Nicolae, așa cum o spun legendele și cum, poate că nu mulți o știu. Se spune că odată, o furtună a târât o corabie în apele prea puţin adânci ale ţărmului Mării Egee. Temându-se să nu se lovească de fundul mării şi să se scufunde, marinarii l-au invocat pe Sfântul Nicolae în ajutor. Li s-a arătat Sfântul, a luat cârma şi a îndreptat corabia spre larg. A certat marea şi aceasta s-a potolit. Apoi a dispărut. Marinarii au coborât în primul port și au mers la biserică să se roage şi să-i mulţumească Domnului pentru ajutor; au rămas uimiţi, însă, văzându-l în biserică pe salvatorul lor.

Altă variantă spune că marinarii au coborât pe o insulă urmărindu-l pe Sfânt. Simţindu-se urmărit, Arhiepiscopul Nicolae s-a furişat în biserică, între oameni, dar ei l-au urmărit până când l-au văzut intrând în biserică şi i s-au închinat. Ştiind că oamenii aceia au păcate mari, i-a îndemnat să se lepede de ele şi să devină mai buni. Spune tradiţia că din chipul său ieşeau raze luminoase. Îi dojenea pe păcătoşi, dar era tare bun cu cei care se îndreptau!

Miturile au strânse rădăcini și în zona noastră, ocrotitorul marinarilor în bisericile ortodoxe de miazăzi (români, sârbi, bulgari și greci) fiind Sfântul Nicolae, căruia îi erau închinate schiturile marinărești, astăzi dispărute, de la Capul Kaliakra (Dobrogea) și de la Pardina (pe malul din față, în Bugeac).

Sfântul Nicolae este păstrat la loc de cinste și în alte țări europene, precum Rusia, Italia, Islanda, Grecia sau Croația.

Dar să revenim la „aventura bulgară”. Drum liniștit și scurt până în sud-estul Cadrilaterului. Vânt înțepător, dar nu deranjant în Balchik. În fiecare an, portul pescăresc al localității găzduiește o ceremonie specifică dedicată Sfântului Nicolae, ceremonie la care poate lua parte oricine, de la mic la mare. Dimineaţa începe cu o procesiune religioasă de la catedrală până în centru, în portul pescăresc, cu icoana sfântului prăznuit. Aici se pregătesc şi sunt servite specialități din pește, se bea vin, rachiu, se cântă, se joacă. O atmosferă destinsă condusă de însuși primarul municipiului Blachik, ing. Nikolai Anghelov (coincidența face ca sărbătoarea să fie și mai însemnată pentru el), de înalți ofițeri ai marinei bulgare, preoţi și alte personalități. Dar ceea ce se desprinde din peisajul balcanic, recunoscut pentru vulcanism – ca să nu fiu rău și să zic lipsă de educație – este maniera civilizată și senină cu care se desfășoară festivitatea. Nu am văzut oameni împingându-se să prindă o porție de ciorbă de pește, sau de peşte la grătar, oferite liber şi pe îndestulate de oragnizatori, într-o procesiune tradiţională. Nu am văzut certuri, discuții, nervi. Am văzut în schimb niște oameni care au socializat într-o manieră deschisă si sinceră. Am văzut zâmbete și voie bună. Greșim când subestimăm vecinii de la sud de Dunăre, când îi considerăm inferiori din aproape toate punctele de vedere, căci, acesta este adevărul, istoria ne-a arătat că „suferim” de o blazare și o supraapreciere a valorilor neaoșe, când, de fapt, avem atâtea de învățat, din toate părțile.

Sper ca și la anul să am ocazia să particip la ceremoniile din Balchik și ar fi foarte interesant ca mulți dintre cei sceptici, care privesc Bulgaria ca fiind patria hoților de mașini și a castraveților murați, să vadă că, dincolo de aparențe, există și valori culturale şi spirituale.

Întâlnire importantă în favoarea yachting-ului

A doua zi în curtea vecinului a programat o importantă ședință „transfronalieră”, la sediul partenerilor bulgari Morski Klub Balcik, situat în incinta Hotelului Selena, după ce în ziua anterioară participasem la o agapă tradiţională de 12 ore, organizată de Primăria Balchik şi Morski Klub Balchik – la Hotelul Helios. La şedinţa de lucru pentru detalierea calendarului competiţional comun al celor două entităţi sportive, Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balchik au participat: Dan Mihăescu (președintele CNR), Andreea Mihăescu – director executiv, Stelian Marinescu (antrenor coordonator CNR), Matei Stănei (proprietarul velierului „Corsarul”, antrenor emerit), Dan Beșliu, Temugin Ismail, Remus Cristea, Ion Custură, Paul Greavu, Gabriela Mihăescu (vicepeşedinte), Angel Lingorski (renumit yachtman, patronul staţiunii Kaliakria Resort şi sponsor principal al Regatei Kaliakrya Cup), Atanas Atanasov (preşedinte Morski Klub şi patronul firmei de securitate SOD), Ivan Marinov, Stoyan Gheorghiev, Rossen Gheorghiev, Nikoai Panayotov Atanasov şi Valery Iliev Gheorghiev ( al cărui tată, român, s-a născut la Tulcea) – antrenor şi principalul animator al parteneriatului tranfrontalier dintre cele două cluburi din aceiaşi regiune geografico-istorică – Dobrogea.

Întâlnirea a fost menită să contureze legăturile deja strânse dintre Clubul Nautic Român și Morski Klub Balchik stabilindu-se cadrul de desfăşurare, în 2014, a celei de-a IV – a ediţii a Regatei Internaţionale Cupa Dobrogei, la Balchik. De asemenea, la propunerea partenerilor bulgari, s-a ajuns la un acord de principiu pentru a conferi o mai mare anvergură acestei competiţii, agreându-se extinderea către mai multor clase de concurs şi sisteme de rating şi handicap.

Soare prietenos, discuții libere, totul pe malul mării, o ambianță care ar putea face mulți diplomați să fie mai…diplomați. Nu este, însă, singura întâlnire de acest gen, urmând ca 2014 să vină cu o serie de tratative cu un țel clar: să aducă beneficii sporturilor nautice din România şi Bulgaria

 
 

Canale TV