Video

IMNUL CLUBULUI NAUTIC ROMÂN

La vremea la care majoritatea compozitorilor și artiștilor scriu și interpretează colinde, pentru a vesti un an cât mai bun și roditor, Clubul Nautic Român și-a lansat la sfârşitul anului 2012, pe 30 decembrie, propriul imn, dorind ca acest cântec-descâtec să poarte în el aceiaşi semnificaţie universală a gândului bun şi desfătării spiritului ocrotitor pentru călătorii pe apă, sub culorile fanionului tricolor, cu ancora la lance, pe fond albastru.

Muzica este compusă şi interpretată de compozitorul constănţean Dumitru Lupu şi înregistrată în propriul studiou, iar versurile sunt de asemenea compuse special pentru Clubul Nautic Român de scriitorul, poetul şi umoristul constănţean Ananie Gagniuc. La intepretarea imnului au mai colaborat, în secţiunea backing-vocals, îndrăgita solistă Ileana Şipoteanu alături de fiica Dumitrana şi eleva Luana Capbun.

Imnul CLUBULUI NAUTIC ROMÂN nu putea fi lansat în mediul public fără un suport video, așadar, cu ajutorul imaginilor de la competiții, realizate şi difuzate pe canalul online Nautica TV, a fost realizat propriul videoclip, regizat şi montat tot de compozitorul Dumitru Lupu.

Într-un gest generos, ambii creatori au donat drepturile de autor Clubului Nautic Român.

IMG2-806x1024

 
 

Canale TV







 
Translate »