Video

Cupa Copilului 2012 – festivitate de premiere

Veselie, adrenalină şi performanţă maximă pe

Lacul Techirghiol

 de Andreea Mihăescu

 

 

În perioada  1-3 iunie, luciul Lacului Techirghiol a fost animat de prezența a peste 36 de veliere sportive.

Cea de a III-a  ediție a regatei internaţionale Cupa Copilului, a reunit 47 de sportivi de la șase cluburi din Constanța, București și Balcik. Competiţia de veliere sportive s-a desfășurat la clasele Optimist, Zoom8, Cadet şi clasa olimpică “470” sub atenta supraveghere a Comitetului de cursă, condus de Dan Zaharia, avându-i alături pe Gill Enache și Florin Roșu, a preşedintelui Comitetului de protest, judecătorul naţional Robert Băraru şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Yachting, și a antrenorilor aflați în bărcile de suport.

Regata a fost  organizată de Clubul Nautic Român şi Star Yachting Club Bucureşti, în parteneriat cu Spitalul Privat ISIS, prin Asociaţia ISIS, cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi a Fundaţiei pentru promovarea sportului constănţean, fiind înscrisă în calendarul competiţional al Federaţiei Române de Yachting. Sportivii, oficialii de cursă, antrenorii şi echipele tehnice ale cluburilor Yacht Club Regal Român, Știința Constanța, Electica Constanța, Fapt – București, Clubul Nautic Român și Morskii Klub Balcik, au fost găzduite în regim de cantonament deschis la Pensiunea Bella, din staţiunea balneară Techirghiol, unde au avut șansa de a socializa și de a lega noi prietenii.

Potrivit Anunțului de Cursă, programul celor trei zile competiționale a fost următorul:

Vineri, 1 Iunie 2012, a fost ziua de sosire a participanților din afara județului Constanța, descărcare și depozitare a materialelor și echipamentelor sportive, cazare, înscriei și antrenament de acomodare. La ora 18:00 oficialii de cursă, împrenună cu antrenorii sau delegații cluburilor au participat la ședința tehnică, condusă de preşedintele Comitetului de cursă, Dan Zaharia, vicepreședinte al Asociației Județene de Yachting, Robert Băraru, la Pensiunea Bella.

Ziua de sâmbătă a debutat promițător, cu soare și vânt de gradul 3 pe scara Beaufort. La ora 11:00 s-a dat primul semnal de start. Ordinea de plecare la start fiind următoarea: 470, Zoom 8, Cadet, Optimist. Până la ora 17:00 s-au ținut cinci regate. La ora 19:00 sportivii însoțiți de antrenori și tehnicieni au participat la banchetul colegial ce a avut loc pe terasa restaurantului Droma’s. Organizatorii au pregătit o mică surpriză participanților. La ora 21:30, de pe pontonul din centrul staţiunii toți participanții au lansat lampioane zburătoare, punându-și dorințe, evident în priumul rând de a prinde podiumul la festivitatea de premiere de a doua zi.

Duminică, 3 iunie 2012, la ora 8:00 a micul dejun era pregătit pe terasa clubului Droma’s, urmând ca sportivii să meargă la bărci, pentru a le arma și pregăti pentru o nouă zi competițională. Spre dezamăgirea tuturor, calmul atmosferic desăvârşit de după ora 10:00 a anulat startul și regatele programate au fost trecute în contul ediţiei viitoare. La ora 13: 30 fix, odată cu sosirea invitaţilor de onoare, conform programului anunţat, primarul oraşului Techirghiol, dr. Adrian Stan şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care au şi oficiat, a început festivitatea de premiere, cu intonarea imnului de stat, urmată de banchetul de încheiere al competiției.

Au fost premiați cu diplome şi medalii câștigătorii următoarelor clase şi categorii competiţionale: Optimist general ( Cupa Isis locurile 1, 2, 3 cu premii în tichete valorice în echivalentul a 500E, 300E şi 200E),

Optimist Fete ( locurile 1, 2, 3 diplome şi medalii ),

Optimist Băieţi ( locurile 1, 2, 3 diplome şi medalii )

Optimist începători ( locurile 1, 2, 3 diplome şi medalii ).

Cadet open  ( locurile 1, 2, 3 diplome şi medalii )

Zoom8 open( locurile 1, 2, 3 diplome şi medalii )

470     open  ( locurile 1, 2, 3 diplome şi medalii )

De asemenea, ing. Emilian Gresianu, preşedintele Star Yachting Club Bucureşti, a acordat o serie de premii în tichete valorice clasei  competiţionale Zoom 8, aleasă prin tragere la sorți, după cum urmează locul 1 – în echivaelntul echivalentă a 150 $, locul 2 – 100 $ şi locul 3 – 50$.

Conform unei decizii recente a Federaţiei Române de Yachting premiile valorice nu vor putea fi acordate în bani la competiţiile organizate de federaţie sau de structurile sportive afiliate astfel că asociaţia Clubul Nautic Român a semnat un contract de vânzare-cumpărare comercială cu livrare succesivă şi păstarea proprietăţii pentru ca sponsorii să poată oferii vouchere (tichete valorice) câştigătorilor, pe baza cărora aceştia pot achiziţiona articole sportive specifice yachtingului de la Magazinul General Marine Safety, din Portul Tomis, cu care Clubul Nautic Român a încheiat un parteneriat, în acest sens.

Ca şi la precedentele ediţii, toţii sportivii participanţi la regata Cupa Copilului au fost răsplătiţi cu cadouri constând în articole şcolare, rechizite şi dulciuri.

Iată câștigătorii celei de-a III-a ediție a regatei internationale Cupa Copilului:

 

 

 

 

Foto: Marian Muscalu / Telegraf

 

 
 

Canale TV







 
CLOSE
CLOSE