Copilarisme

Andreea Mihăescu●

 

M-am convins! Copilăria este nu doar stare de spirit; este şi despre simplitate, zâmbete și zarvă zurlie, iar vara … punctul ei culminant. Şi am folosit toate aceste stări ca pe nişte ingrediente pentru a crea un tărâm de poveste, unde fiecare să își lase amprenta, să dăruiască și să primească, să se regăsească, pentru a se reîntoarce.

A fost, parcă într-o sâmbătă, dar asta clar nu mai contează … pentru ei, căci în vacanța de vară, fiecare zi e sâmbătă. A fost o zi în care o parte din sportivii Clubului Nautic Român și artiștii plasticieni ai Cercului de Ceramică de la Palatul Copiilor din Constanța, însoţiţi de prof. Radu Fulga și-au etalat, reciproc, jucăriile și chiar au făcut schimb între ei, şi-au împărtășit pasiunile, au creat și s-au bucurat împreună. S-au bucurat sincer… fără să le pese că se murdăresc sau că se udă, fără să le pese că este ora 12:00 și soarele este prea puternic, sau că savurează un pepene fără să se fi spălat pe mâini. S-au bucurat să ajute, să se exprime liber și să experimenteze senzații noi, creându-şi propria intimitate inspiraţională la baza nautica din Techirghiol, unde şi-au exprimat personalitatea, redecorând spaţiul din incintă.

 
 

Canale TV







 
CLOSE
CLOSE